monitorulcj.ro Menu
Sport

REZUMAT VIDEO / FOTO Vis frânt, în fața a 7.000 de oameni, la Cluj. Tricolorele au ratat calificarea la Euro

Naționala de fotbal feminin a României a ratat calificarea la Campionatul European din Olanda, după ce a obținut doar un egal, 1-1 în returul cu Portugalia de marți seară de la Cluj. Chiar dacă după 90 de minute scorul a fost identic cu cel din tur, 0-0, ambele naționale au marcat în prelungiri, astfel că oaspetele s-au calificat mulțumită golului în plus în deplasare.

România nu a pierdut cu Portugalia în dublă manşă, dar a ratat calificarea la Euro. Foto Ovidiu Cornea

Peste 7.000 de suflete au asistat marți seară pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj la ceea ce putea constitui o premieră pentru fotbalul feminin românesc, dar a devenit până la urmă o realizare pentru cel portughez: calificarea la Europeanul din 2017 din Olanda. 

La finalul unui meci disputat, portughezele au fost cele care au jubilat, tricolorele rămânând întinse pe gazon. Cu o Alexandra Lunca într-o formă ce ar putea face invidios orice atlet, România a forțat pe flancuri doborârea redutei averse, alcătuite din jucătoare agile fizic și foarte exacte în îndeplinirea tacticii de joc. Prima repriză nu a consemnat mari ocazii, Ciolacu nereușind să ajungă la pasa lui Lunca, în timp ce Ioana Bortan nu a putut pune capul la o minge din marginea careului mic. Portughezele s-au dovedit mai combinative, dar nu au rueșit să concretizeze în mari ocazii.


Degajează "Belo"

La pauză organizatorii au încercat să destindă atmosfera cu ajutorul unui animator care s-a străduit, eşuat, să trimită în tribune patru mingi semnate de fostul mare internațional Miodrag Belodedici, colaborator apropiat al FRF. A fost nevoie de apariția fostului fotbalist pentru ca baloanele rotunde să “zboare” spre spectatori, nu înainte ca "Belo" să îndemne fanii să fie „mai agresivi” şi să se facă mai auziţi după pauză. Cea mai plăcută surpriză a pauzei a fost însă anunţul crainicului: peste 7.100 de oameni la meci, record pentru fotbalul feminin din România.

Că au ascultat sau nu îndemnul „Căprioarei” spectatorii au devenit într-adevăr mai gălăgioşi la reluare, aşteptând cu sufletul la gură un deznodământ pozitiv al meciului.  La zece minute din a doua repriză româncele au avut cea mai mare ocazie de până atunci: Andreea Voicu i-a pasat execelent pe culoar Alexandrei Lunca, aşteptând inteligent demarcarea acesteia. Morais a blocat șutul cu stângul al atacantului României, după care a reținut de pe linia porții lobul lui Voicu. Havriştiuc de o parte şi Norton de cealaltă au avut şi ele ocazii, ca înainte de final Laura Rus, intrată abia în minutul 85, în locul Adinei Giurgiu, să reia cu capul pe lângă. Lunca putea aduce cu puţin noroc victoria tricolorelor în prelungirea timpului regulamentar, şutul-centrare expediat de aceasta întâlnind bara. Oaspetele au fost şi ele aproape de a marca, dar Olar, folosită surprinzător ca fundaş stânga, a respins.


Prelungiri

Cele 90 de minute s-au încheiat ca în tur, 0-0, astfel că s-a intrat în reprizele de prelungiri, a câte 15 minute. Pe final de primă repriză din prelungiri Portugalia a avut o ocazie uriaşă prin Neto, dar Părăluţă a scos de sub bară. La cealaltă poartă Ioana Bortan a trimis şi ea periculos, Morais scoţând şi ea de sub transverasală. Peste doar 2 minute româncele s-au bâlbâit în apărare, Ficzai a forţat-o pe Olar cu o pasă ce a pus în ificultate căpitanul naţionalei, care a preluat cu, însă mingea a fost interceptată de o adversară, care a pătruns în careu, a scos frumos pentru Norton, iar aceasta a trimis în plasă, chiar înainte de pauza dintre mini-reprize.

După reluarea jocului România a sperat la o minune şi a avut motive: în minutul 111, Havriştiuc, urcată în atac, a deviat o minge în careu, iar Laura Rus a pivotat excelent şi a "fulgerat" plasa lui Morais: 1-1 şi mai erau 10 minute de speranţă. O nouă greşeală copilărească a apărut în defensiva gazdă peste doar un minut şi Norton putea încheia meciul, dar a trimis slab, iar Părăluţă a fost la post. Pe final de joc Olar a trecut spectaculos de o adversară, reclamându-şi parcă un loc în ofensivă, dar a fost deja târziu, Lunca a tras de ea pe final, dar a devenit greu să găsească mai mereu de una singură soluţia cea mai inspirată şi s-a încheiat 1-1.


Sărbătoare pentru oaspete

Portughezele au petrecut îndelung pe teren obţinerea calificării. Jucătoarele lui Francisco Nito au făcut hora la centrul terenului şi-au salutat galeria, iar la final s-au pozat cu un steag uriaş cu inscripţia “Holanda” – ţara care vă găzdui Eurpeanul din 2017, unde portughezele ajung după al treilea baraj pe care îl dispută. Tricolorele au salutat şi ele publicul şi au rămas cu regretul că se putea mai mult. Se vor consola probabil cu faptul că vor înâlni în noiembrie o formaţie de talia căreia nu ar fi întâlnit o altă naţională nici măcar la Euro: selecţionata SUA, cea mai bună naţională din istroia fotbalului feminin, în două meciuri amicale în noiembrie 2016.


Cele două echipe

România: Părăluță - Olivia Oprea, Havriștiuc, Ficzay, Florentina Olar-cpt. - Vătafu, Bortan - Giurgiu, Voicu, Lunca - Ciolacu. Rezerve: Roxana Oprea - Sârghe, Rus, Tărășilă, Gorea, Bâtea, Goder. Selecționer: Mirel Albon


Portugalia: Patricia Morais - Matilde Fidalgo, Sílvia Rebelo, Carole Costa, Ana Borges - Dolores Silva - Suzane Pires, Amanda Da Costa - Carolina Mendes - Ana Leite, Cláudia Neto-cpt. Rezerve: Marreiros, Rorigues, Infante, Norton, T. Pinto, F. Pinto, Silva. Selecţioner: Francisco Neto